Astăzi, succesul în afaceri nu se mai măsoară doar în numărul de clienți care îți trec pragul fizic. Tot mai multe companii descoperă că vânzările online devin motorul creșterii și cheia către noi piețe. Dar între idee și un magazin online care funcționează impecabil stau decizii strategice, tehnologie bine aleasă și un plan clar de acțiune.
La Business Breakfast ediția 6, îl avem alături pe Ion Guțu, consultant în E-commerce și Marketing Digital de la care vei afla:
- cum alegi platforma de e-commerce potrivită pentru afacerea ta;
- ce presupune setarea corectă a unui magazin online, de la zero;
- cum să integrezi plățile și livrările într-un flux sigur și eficient;
- ce tehnici folosesc profesioniștii pentru a optimiza conversiile și a fideliza clienții;
- care sunt KPI-urile esențiale pentru a lua decizii bazate pe date.
Dacă vrei să înțelegi cum funcționează mecanismele din spatele comerțului online și să le aplici în propria afacere, te așteptăm la eveniment.
